Cum să te recreezi pe două roți practicând Enduro

Paintball

Un sport mai puțin practicat la noi în țară dar care prinde foarte bine pe plan extern este enduro, un sport cu motocicleta care se desfășoară în general pe drumuri nefavorabile, acolo unde există mult noroi, gropi și obstacole. Enduro constă în principal în parcurgerea unui traseu plin de evenimente, obstacole și provocări diferite. Practicând enduro te eliberezi, te simți mai bine și simți că viața ta are un sens, sportul cu motocicleta deși pare că este periculos și că te poate accidenta ba chiar de cele mai multe ori nu scapi fără să fii stropit cu noroi sau ca motocicleta ta să sufere din această cauză, este un sport frumos care te face să simți cu adevărat adrenalina de pe două roți.

Unul dintre cele mai cunoscute campionate de enduro este Campionatul Mondial de Enduro prin care o mulțime de motocicliști se întrec în a scoate cel mai bun timp pe traseul cu obstacole. Într-un campionat de Enduro tradițional, motocicliștii pleacă toți de pe loc la semnalul arbitrului iar obiectivul fiecăruia este să ajungă la punctele de control predefinite. Cei ce sosesc mai târziu la punctele de control sunt penalizați iar scorurile lor vor deveni din ce în ce mai mici. Un campionat mondial de enduro se desfășoară pe o distanță de cel puțin 200 de kilometri urmând ca traseul să aibă maxim 30% de drum asfaltat. În funcție de campionat regulile pot să difere, pot apărea noi tipuri de sancțiuni cât și alte elemente ce fac ca întregul concurs să fie mai greu sau mai ușor.

Motocicletele de enduro sunt special concepute pentru acest sport, având suspensia cât mai adâncă în combinație cu caracteristicile necesare pentru a egala proporțiile. Motoarele motocicletelor de enduro în doi timpi au o capacitate cilindrică între 125 și 300 de cm³ și 250 și 650 cm³ pentru motoarele în patru timpi. Popularitatea sportului enduro variază foarte mult în funcție de continent, țară, regiune. Unele evenimente de acest gen sunt extrem de populare cu toate că se încadrează în categoria curselor de off-road. Enduro reprezintă pentru mulți practicanți mai mult decât un sport, reprezintă o pasiune de care nu se pot lăsa nici măcar la bătrânețe. Nu implică foarte mult efort, însă există o serie de mușchi ce trebuie să fie întotdeauna în plină acțiune pentru a putea menține stabilitatea pe traseu. Mulți dintre practicanți fac acest sport din pură plăcere, în weekend sau când au timp liber, mai ales în România unde nu există foarte multe evenimente de enduro. De asemenea trebuie menționat faptul că cei ce practică enduro nici măcar nu trebuie să aibă carnet de conducere, întrucât acțiune se desfășoară pe teren off-road iar poliția nu poate aplica sancțiuni într-o astfel de zonă.

Enduro începe să fie din ce în ce mai cunoscut și la noi în țară, avem oameni chiar și din domeniul public care practică enduro ceea ce ne face mândri că un astfel de sport nu se pierde și chiar îi motivează pe alții să îl practice. Costurile pentru practicarea enduro variază în funcție de bugetul fiecăruia, sunt motociclete de enduro scumpe dar și ieftine, trebuie doar să ai un mecanic bun întrucât astfel de motociclete sunt mai solicitate și pot să te facă să scoți ceva bani din buzunar.